Amanita echinocephala

Ce trebuie să știți

Amanita echinocephala este o specie de ciupercă distinctivă, caracterizată prin dimensiuni mari, aspect alb sau de culoarea fildeșului și pălărie spinoasă sau verucoasă. Se dezvoltă în solurile calcaroase cu faguri, în special în sudul Angliei, unde apare adesea mai devreme decât alte ciuperci mari. Această specie se găsește de obicei în grupuri solitare sau mici și este cunoscută sub numele de "amanita solitară" sau "lepidella solitară europeană." În special, prezintă o toleranță impresionantă la secetă.

Această ciupercă este distribuită în Marea Britanie, Europa, Asia de Vest și Africa de Nord, apărând în principal în lunile de vară și la începutul toamnei. Preferă solurile bine drenate, uscate și calcaroase, adesea în apropierea arborilor foioși și coniferelor. Rezistența sa la secetă sugerează că arealul său nordic se poate extinde până în sudul Angliei. În unele regiuni, coexistă cu tei (Tilia) și, ocazional, cu A. strobiliformis.

Deși unii consideră că Amanita echinocephala este comestibilă, se recomandă prudență din cauza potențialului de confuzie cu speciile de Amanita toxice. Această ciupercă rară și protejată este inclusă în Lista Roșie a Regatului Unit. Au fost raportate cazuri în care aceasta acumulează argint și poate provoca efecte nefrotoxice similare cu cele ale Amanitei smithiana. În stadiile sale timpurii, aspectul ciupercii se aseamănă cu cel al Amanita muscaria, dar, pe măsură ce se maturizează, pălăria sa nu prezintă un fond roșu, iar negii spinoși se separă pur și simplu pentru a dezvălui o suprafață a pălăriei de culoare albă sau crem.

Alte denumiri: Amanita solitară, germană (Spitzkegeliger Wulstling).

Identificarea ciupercilor

1. Capacul

   Capacul poate ajunge până la 15 cm (6 in) în diametru și este alb spre ivoriu sau gri-argintiu. Are veruci piramidale ridicate, care devin mai puțin proeminente și mai frecvente spre margine. Acești negi sunt rămășițe ale vălului universal care acoperă ciuperca în stadiile sale timpurii. Butoanele tinere pot fi mai închise la culoare și uneori seamănă cu o pâine cu două niveluri, cu un inel de solzi în relief în jurul bazei.

2. Tulpina

   Tulpina este de culoare albă spre fildeș, de 8-16 cm (3-6.Înălțime (5 in) și lățime de 2-3 cm (1-1 in). Are mai multe inele de solzi răsuciți în apropierea bazei bulboase și este ferm ancorată, extinzându-se adesea lateral sub suprafață. Inelul este subțire și fragil, adesea lipit de tulpină.

3. Branhii

   Branhiile sunt de culoare crem, uneori cu o ușoară nuanță verzuie. Acestea sunt în mare parte libere de tulpină și pot avea un dinte mic, decurrent.

4. Carnea și mirosul

   Pulpa este albă și are un miros neplăcut.

5. Sporii

   Sporii sunt elipsoidali, netezi, măsurând 9.5-11.5 x 6.5-8µm, și sunt amiloide.

6. Imprimare de spori

   Amprenta sporilor este albă.

7. Habitat

   Această ciupercă este micorizică și se găsește de obicei în păduri mixte cu sol calcaros uscat. Poate crește ocazional alături de conifere. Se știe că este prezentă în Marea Britanie, Europa, Asia de Vest și Africa de Nord, cu un sezon de fructificare între iunie și octombrie.

Specii similare

1. Amanita strobiliformis

   Se distinge printr-un capac alb, asemănător unei veruci, cu fragmente de văl zdrențuit care atârnă de margine. La maturitate, capacul său este mai degrabă bombat decât plat.

2. Amanita vittadinii

   Are veruci conice pe calota și are solzi recurent până la partea inferioară a inelului. Se găsește de obicei pe soluri mai grele.

3. Amanita citrina

   Există un reziduu de pungă albă pe un capac alb sau deschis la culoare, dar nu este piramidal. De asemenea, are un inel pandantiv fragil.

Taxonomie și etimologie

A fost descris pentru prima dată ca Agaricus echinocephalus în 1835 de către micologul italian Carlo Vittadini, înainte de a fi plasat în Amanita de către Lucien Quélet și, în consecință, de a primi numele binomial actual. Își trage epitetul specific, echinocephala, de la grecescul "echino-", care înseamnă "arici", și "kephale", care înseamnă "cap"."

Unii autori au plasat-o în secțiunea Lepidella a Amanitaceae din cauza lipsei unei volve bine formate.

Sinonime și varietăți

• Agaricus aculeatus Vittadini (1835), Descrizione dei funghi mangerecci più comuni dell'Italia e de'velenosi che possono co'medesimi confondersi, p. 62

• Agaricus albellus Scopoli (1772), Flora carniolica, Edn 2, 2, p. 417 (nom. rej.)

• Agaricus echinocephalus Vittad., 1835 (basionim)

• Agaricus nitidus (Fries) Fries (1838) [1836-38], Epicrisis systematis mycologici, p. 8

• Agaricus solitarius Bulliard (1780), Herbier de la France, 1, tab. 48

• Amanita aculeata (Quél.) Bigeard & Guillem., 1909

• Amanita echinocephala var. bicollariata Boudier (1905) [1905-10], Icones mycologicae, tom 1, tab. 4

• Amanita flandinia F. Plee (1864), Types de chaque famille et des principaux genres des plantes croissant spontanément en France (Tipuri de fiecare familie și principalele genuri de plante care cresc spontan în Franța) ., 2, livret 57

• Amanita nitida Fries (1815), Observationes mycologicae praecipue ad illustrandam floram suecicam, 1, p. 4

• Amanita procera Persoon (1818), Traité sur les champignons comestibles, p. 186

• Amanita solitaria (Bulliard) Fries (1836), Anteckningar öfver de i Sverige växande ätliga Svampar, p. 33

• Amanita solitaria f. echinocephala (Vittadini) Costantin & L.M. Dufour (1891), Nouvelle flore des champignons ... en France, Edn 1, p. 3

• Amanita solitaria subf. bicollariata(Boudier) Neville & Poumarat (1996), Documents mycologiques, 26(101), p. 52

• Amanita solitaria var. adamantina (Paulet) Quélet (1886), Enchiridion fungorum in Europa media et praesertim in Gallia vigentium, p. 3

• Amanita strobiliformis subsp.* aculeata (Quélet) Saccardo (1887), Sylloge fungorum omnium hucusque cognitorum, 5, p. 15

• Amanita strobiliformis var. aculeata Quélet (1886), Enchiridion fungorum in Europa media et praesertim in Gallia vigentium, p. 3

• Amanita umbella f. bicollariata (Boudier) E.-J. Gilbert (1918), Le Genre Amanita, p. 101

• Amanita umbella var. echinocephala(Vittadini) Quélet (1886), Enchiridion fungorum in Europa media et praesertim in Gallia vigentium, p. 4

• Amanita vittadinii var. echinocephala (Vittad.) Veselý, 1934

• Amanitina albella (E.-J. Gilbert) E.-J. Gilbert (1940), Iconographia mycologica, 27, supplément 1(1), p. 78

• Armillaria echinocephala (Vittadini) Locquin (1952), Bulletin de la Société mycologique de France, 68, p. 167

• Aspidella echinocephala (Vittad.) E.-J.Gilbert, 1941

• Aspidella solitaria (Bull.) E.-J. Gilbert, 1940

• Hypophyllum adamantinum Paulet (1808) [1793], Traité des champignons, 2, p. 358, tab. 162, fig. 2

• Hypophyllum tricuspidatum Paulet (1808) [1793], Traité des champignons, 2, p. 359, fila. 163, fig. 3

• Lepidella echinocephala (Vittadini) E.-J. Gilbert (1925), Bulletin de la Société mycologique de France, 41, p. 304

• Lepidella echinocephala f. bicollariata (Boudier) Konrad & Maublanc (1926), Icones Selectae Fungorum, p. 38

• Lepiota echinocephala (Vittadini) Gillet (1874), Les hyménomycètes, ou description de tous les champignons (fungi) qui croissent en France, p. 69

• Venenarius solitarius (Bulliard) Murrill (1912), Mycologia, 4(5), p. 240

Amanita echinocephala Video

Sursă:

Toate fotografiile au fost făcute de echipa Ultimate Mushroom și pot fi folosite în scopurile dvs. sub licența Atribuire-Partajare în mod identic 4.0 Internațional.